Un șofer din Slovenia este cercetat după ce a accidentat mortal un bărbat de 45 de ani pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Pitești și a fugit de la locul faptei, fiind ulterior prins de oamenii legii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Argeș, comisar șef Dănuț Dinu, polițiștii rutieri au fost sesizați la numărul de urgență 112 că pe DN 7, în comuna Morărești, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, șoferul părăsind locul faptei.
„Accidentul a avut loc după miezul nopții. Polițiștii au făcut verificări, stabilind că în comuna Morărești, sat Dedulești, județul Argeș, un cetățean de naționalitate slovenă, în timp ce conducea un tractor care tracta o semiremorcă, dinspre Râmnicu Vâlcea către Pitești, a accidentat grav un bărbat de 45 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care se deplasa pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers. După circa 60 de minute victima a decedat. Imediat după producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei, fiind prins în trafic în comuna Bascov, județul Argeș, după circa 40-45 de minute”, a declarat Dănuț Dinu.
El a precizat că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat aproximativ o oră, pentru cercetări la fața locului.
La ora transmiterii acestei știri, șoferul sloven este audiat de către polițiștii argeșeni, pe numele lui fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.